Nostalgia gusturilor…

Am citit postări ce pot fi considerate “odă bunicii”.
Felicitări!

Sunt scrise cu multe detalii, mâncărurile cu gust de neegalat, făcute de bunica.
Felicitări!

Și eu am amintiri despre “delicatese”, făcute de bunica.
Gutui, mere, coapte în “cuptorul” de la sobă.
Doamne ce arome erau în casă!

Sau, vă amintiți, Mirela și Simona , de acea unică și inegalabilă plăcintă cu nuci, făcută la cuptorul cu lemne?
Toți avem ceva nostalgii despre “gustul copilăriei”.

Dar, nu toate bunicile au fost mai întâi mame?!

Eu cred totuși că primele nostalgii sunt “cum îmi făcea mama”.

Sau așa ar trebui să fie…

Dacă facem din mesele gătite pentru copii, încă din mica copilărie, o dăruire sufletească.
Dacă, nu uităm, că prima dată “mănâncă ochii”, să ne lăsăm imaginația să bucure papilele gustative și privirea.

Dacă “meseria de mamă”, include și prepararea hranei.

Punctul meu de vedere , nu este cu afront nici la categoria bunici nici la categoria mame.

Fiecare avem propriile valori, aspirații, standarde.

Eu am ales să fac meseria de mamă cu implicare 100%, am apelat și la ajutoare, fiind gemeni, nu aș reuși să fiu nici măcar “paznic de calitate”, de una singură.
Mulțumesc! vouă celor care mă susțineți/ajutați și ați acceptat & supraviețuiți la provocarea de a face echipă cu mine, .

Griș cu lapte făcut de mama…, nimic sofisticat, nici măcar nu este budincă!

Clasicul griș (sau aproape clasic, nu are zahăr ), așezat într-o ceașcă, să aibă formă frumoasă, cu un strat de gem de afine în interior (gem îndulcit cu must) și glazură din gem de caise, plus decor de kiwi.
(secțiunea arată apetisant, nu a mai fost timp pentru poză).
Waw! Aceasta a fost reacția copiilor când au servit.
Aprecierea, bucuria din ochii lor, chiar dacă au doar 2 ani, este mai mult decât balsamul inimii.